|
|
|
Versurile si le scrie singur, muzica o compune Sleek, producatorul sau, iar modalitatea lor de lucru este cat se poate de „democratica“. „Fiecare isi vede de bucata lui. Eu de muzica, Deceneu de versuri. Nimeni nu se baga peste felia celuilalt“, spune Sleek despre colaborarea sa cu Deceneu. De obicei, cand vreunul are cate o idee, ii spune celuilalt si apoi se pun pe treaba. Piesa „7 Zile“ a fost ideea lui Deceneu. El a scris textul, pe care i l-a aratat lui Sleek, care, la randul lui, s-a apucat sa compuna o varianta cat mai potrivita de negativ. Cei doi colaboreaza inca din 1996, pe cand Deceneu era in trupa Getto Daci, el fiind, de altfel, chiar fondatorul acestei trupe. Cat de bine se inteleg, nu mai este cazul sa pomenim, caci acest lucru este demonstrat si de faptul ca au continuat sa lucreze impreuna, chiar si dupa ce Deceneu a parasit trupa amintita. „Textul piesei l-am finalizat in aproape o luna jumatate“, spune Deceneu. De ce i-a luat asa de mult? „De obicei, fiecare text are cate trei-patru variante“. Cand scrie texte, nu le face ca pe banda rulanta, ci numai atunci cand beneficiaza de „vizita“ unei muze prolifice. Despre vulgaritatea versurilor celorlalti hip-hop-eri Deceneu se abtine sa comenteze. „Eu am preferat sa scriu fara vulgaritati pentru ca numai asa pot face loc satirei. Nu concep textul fara metafore, comparatii si satira. De obicei, scriu doua cuvinte reale si trei subliminale. Numai asa textul poate avea, cum se spune, muc si sfarc“. A ales hip-hop-ul pentru ca numai prin acest gen se pot transmite mesajele pe care le are de transmis. Si pentru ca suntem la capitolul mesaje, cel al piesei sale, „7 Zile“, este cel mai bine sintetizat in versurile: „In tot ce fac, de trei lucruri tin cont/ Doua platane si un microfon“. Cu alte cuvinte, exact acestea sunt lucrurile de care trebuie sa tina seama toti hip-hop-erii in actul lor de creatie, dupa parerea lui Deceneu. Videoclipul piesei, ale carui regie si scenariu sunt semnate de Mari Dinescu, a fost filmat timp de trei zile, in liftul Pro Tv-ului si la o fabrica de inghetata de la marginea Bucurestiului. „A fost foarte amuzant sa filmam in lift, pentru ca acesta nu avea usile inchise decat daca mergeam cu el. Asa ca a trebuit sa urcam de cel putin o suta de ori cu liftul pentru a putea filma cu usile inchise“, isi aminteste Deceneu. In videoclip, hip-hop-erul apare si la volanul unui tractor. Desi nu poseda „carnet de tractorist“, el s-a urcat totusi la volan. „Voiam sa fac cateva «figuri» tari cu tractorul, dar nu puteam pentru ca nu ajungea decat la 12 kilometri pe ora“, asa ca s-a multumit doar sa urmeze scenariul.
|
|
|
|
Eu m-am nascut inca de la-nceput,nu dupa Mi-am facut in SUB trupa,n-am crescut sub lupa N-am incaput in duba,era prea mare capu' de-acuzare Si cei 7 ani de-acasa,i-am luat cu suspendare Pentru rima cu premeditare si terorism liric, Maniac textual,bazat pe Hip-Hop cerebral si spirit Sunt urmarit general cu reflectoare si neoane mov, Acum ca mi s-a pus pata,seman si cu Gorbaciov... Eu am 2 gene,din cele 4 elemente, Plus rime halucinogene si texte contondente Perversiuni cu lexicu':iau predicate ca subiecte Daca nu stii,intreaba publicu' sau suna un prieten. Te sperii de cazierul plin de flow,si dupa show Vezi teg-uri in metrou,iti pui air-baguri in birou Eu raman tablou,soarta n-alege,sa nu fii neghiob Dar realmente ne intelegem ca 2 chiori intre patru ochi. Ca Pamantu' cu profesoru' Hancu,sa se roteasca S-ajunga vice-campion la ruleta ruseasca Sa ti se-mplineasca visul,intreba galeria Tu te-ai nascut cu imprumut:plateste-ti datoria!
Revendic orice atentat,am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC,Graf,B-Boy,DJ Curtea,a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat,am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ,B-Boy,Graf,MC De nu-s 4 elemente,sunt 3 la 10 mii!
Cine ma vrea ma place asa-si-asa,tin sa va previn: Ca eu pe orice vreme fac rime din senin. In numele legii,strazii,am atacat persoane Pentru posesie ilegala de platane si microfoane. Un b-boy s-a laudat ca-i cautat de gettodaci L-am contactat si l-am medaliat la alergat in saci. "Stie maica-ta ce faci?Credeai c-o sa ne placi?In haine largi? Vai,ne spargi!stiai la ce te bagi?!" Baietii,numai spray-uri,mai grav ca 2[??] Prin faptu' ca voiau sa faca graf cu 2 grefe [kiar nu inteleg ce zice aici] Va pun la colt cu cei cu care nu ma complac,risc, S-atac DJ cu hernie de compact-disc. Ies din sub,intru-n trupa de club fara DJ Defecte-n dragoste,fara-ndoiala:club de gay Nu ma ocup de ei,ma iau de 3 ce-mi copiau meseria Faceau Hip-Hop da-si scoteau mesageria. Crezi c-o trupa de dublaje,inerta la mesaje Ajunge fara viraje pe coperta la Avantaje? Eu nu vreau sa merg pe ape,insa merg pe mana mea Da tu nici mort nu fi sigur de pozitia ta.
Revendic orice atentat,am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC,Graf,B-Boy,DJ Curtea,a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat,am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ,B-Boy,Graf,MC De nu-s 4 elemente,sunt 3 la 10 mii!
Platanu-i farfurie zburatoare..una adanca Pentru cei ce scriu Hip-Hop cu lingura cu care mananca, Se confunda la canal,canta despre cascaval, Face microfonu' bube:fuga la spital!In general, Daca tii scoru',cumparand arbitru, Devii subiect pentru Doru Octavian Dumitru. Esti ca banu:vorbesti,nu canti Hip-Hop,da' ai valoare Ai apus?Nu mai rasari,ca doar nu esti rupt din soare. Spui ca te agreseaza cand se adreseaza in prim-plan Muzica mea spala bine si improspateaza in timpan. La fel cum nu impresionezi frizeru cu frizura Nu intimidezi Cezarul cu cenzura. Asa c-omoara-te s-ajungi si tu la Kiki Riki Miki Sau omoara-ma s-ajung si eu Tupac sau Biggie Ma duc in Cer sa rad cu ei si cu Tatal Nostru In tot ce faceti voi, e Operatziunea Monstru.
Revendic orice atentat,am antecedente Atat timp cat e format din 4 elemente: MC,Graf,B-Boy,DJ Curtea,a deliberat:sunt unu' dintre ei! Revendic orice atentat,am antecedente Atat timp cat e format din aceleasi componente: DJ,B-Boy,Graf,MC De nu-s 4 elemente,sunt 3 la 10 miï!
|