Vulturul auriu (Aquila chrysaetos) este una dintre păsările de pradă cele mai cunoscute şi mai răspândite pe pământ. La fel ca şi alte specii de acvilă, aparţine genului Aquila şi familiei Accipitridae. Aria de răspândire cuprinde mare parte din America de Nord, Eurasia şi nordul Africii. Mentine populaţii chiar şi în mai multe insule: Marea Britanie, cele din Marea Mediterană, Japonia şi Vancouver. Totuşi populaţia în Europa Centrală s-a redus datorită activitaţii umane şi în unele locuri specia a dispărut deşi înainte era prezentă.

În prezent, Europa Occidentală mai are populaţii stabile în Scoţia, Norvegia, Alpi, Italia şi Peninsula Iberică, totuşi în 2001 au fost liberate 35 exemplare în Irlanda (unde specia a dispărut la începutul secolului XX). În America de Nord se observă deasemenea un regres al speciei, dar mai puţin grav decât în Europa, în rest distribuţia rămâne stabilă. Vulturul Auriu este una dintre păsările cele mai folosite la vânătoare, în Asia Centrală.

Descriere:

La fel ca majoritatea pasărilor de pradă, femelele sunt mai mari decât masculii, putând ajunge la un metru lungime de la cioc până la coadă şi doi metri anvergura aripilor. Penajul este castaniu închis, schimbându-se în auriu pe cap şi gât, alb pe umeri şi în extremitatea cozii. Între indivizii tineri, albul este abundent mai mult decât cenuşiul, culori care se inversează cu vârsta. Această specie este incusă între aşa numitele acvile încălţate, picioarele sunt acoperite cu fulgi în loc sa fie acoperite cu o piele solzoasă ca majoritatea acvilelor.

Vulturul Auriu vânează din aer, pentru a reuşi este echipat cu arme tipice de pasare răpitoare: puternice picioare terminate în gheare bine dezvoltate, cioc încovoiat, mare forţă, viteză şi o puternică percepţie pentru a localiza prada la sute de metrii distanţă. Prazile pe care le poate prinde sunt de toate mărimile: şoareci, iepuri, marmote, păsari terestre şi zburătoare, vulpi, pisici, chiar iezi şi indivizi batrâni sau bolnavi de capră sălbatică, cerbi, mistreţi, lupi. În Alpi chiar circulau istorii vechi de atacuri de acvile excepţional de mari care au atacat copii.

Reproducerea:

Vulturii Aurii sunt monogami. Construiesc mai multe cuiburi în teritoriul lor şi folosesc în fiecare an altul prin rotaţie, cuibul are o structură foarte simplă. Baza cuibului se construieşte cu trei ramuri groase, iar pe acestea se aşează alte ramuri mai subţiri. În funcţie de zonă fac cuibul în arbori înalţi sau pe stânci abrupte. În fiecare an pe cuibul ales adaugă material nou, uneori după câţiva ani de folosinţă cuibul poate ajunge la 1,5 m înalţime şi 2 m diametru.
Epoca de reproducţie variază de la o zonă la alta între ianuarie şi martie şi se poate produce in acelaşi teritoriu unde trăiesc tot timpul anului sau pot emigra pentru a se reproduce. După împerechere femela pune 1, 2 ouă pe care le incubează timp de 45 zile, din care ies pui acoperiţi de puf alb. În cazul în care apar doi pui în cuib, doar unul ajunge la maturitate, cel care rupe primul coaja oului, realizând primul zbor la cca. 50 zile. Fratele mai debil moare înainte, neglijat de părinţi sau este expulzat de fratele mai puternic.
Tinerii sunt alimentaţi de părinţi în cuib pănă devin independenţi. Pot să mănânce accelaşi aliment pe care îl consumă adulţii, totuşi de multe ori părinţii vâneaza mai multe păsari decât mamifere pentru pui. Acest lucru se datorează probabil ca păsările se digera mai uşor de către pui.